back

Am revenit. N-am avut tragere de inima sa scriu in ultimele zile. Sunt patruns de un fel de distantare fata de blog. Marturisesc ca gandul imi sta doar la zmeul meu. De fapt, la cele doua zmee ale mele.

Vama va canta piesele Vama Veche. Stiti asta deja. Exista un comunicat de presa care circula pe net. Ma bucur? Da, ma bucur. Nu stiu insa daca ma bucur ca pot canta piesele sau mai degraba sunt fericit ca am scapat de o constrangere. Cred ca libertatea mi-e foarte draga. Desi, adesea, habar n-avem ce e aia libertate.
As vrea sa le multumesc foarte mult celor care iubesc discul si piesele Vama. I-am simtit alaturi in toata perioada asta. Vama este muzica pe care simt sa o fac acum. Iar cei care iubesc muzica Vama ma iubesc pe mine cel de acum. Asta te ajuta sa mergi inainte.

O sa cantam la Folk You, duminica. Si asta presupun ca stiti. Am emotii. N-am cantat in Vama de atata timp. Repetam de zor. O sa fie un moment acustic in concert. Chitara acustica a lui Eugen suna frumos. E blanda si cristalina. E de pe plaja. 1996. Este anul cel mai frumos al Vamii. Pentru mine. Doua terase, marea si satul. Tempi passati.

Insula,Marea

Azi am plutit pe apa. Am stat in apa ca in copilarie. Ma tot gandesc ca paradisul e o chestiune atat de subiectiva care tine mai degraba de o increngatura psihanalitica a fiecaruia dintre noi decat de vreun concept bine determinat. Marea e absoluta si paradisiaca. Necrutatoare, s-ar grabi sa spuna unii. Fascinanta, altii. Cate valuri, atatea definitii. Cert este ca de la vladica la opinca marea exercita asupra noastra, a tuturor, un tip de fascinatie indescriptibil. Si asta aproape ca nu e comentabil. Poate ca doar in fata marii si in celula unei inchisori ajungi sa-ti pui cele mai profunde intrebari, sa cauti cele mai intortocheate raspunsuri. Am plutit pe mare azi si probabil ca se va gasi vreun tabloid care sa minimalizeze ceea ce simt cu vreun titlu vulgar, un comentariu penibil si un copy paste cu mentionarea blogului (nicidecum vreun link), dar eu va impartasesc voua, celor care veniti pe aici, sentimentul asta ca absolutul se gaseste in mare. Ma bantuie un paradox: fascinat de nesfarsit, omul face tot posibilul sa-l limiteze si sa-i aplice constrangeri. Nu exista forma mai mare si paralizanta de frica.

P.S. Vinetele cu marar mi-au reinnodat sirul amintirilor din copilarie. E fermecator si dureros in acelasi timp. Localnicii privesc zmeele noastre cu un zambet pisicher, curiozitate si condescendenta. Turcii de pe insula asta sunt cinstiti si puri. N-au sentimentul grecilor, acela ca totul li se cuvine (Of, Grecia, Grecia). Hagi ramane cartea noastra de vizita. I-am batut la fotbal pe kiterii turci cu 5-4. Nu ne-au dat berea ca vor revansa. Sunt draguti, dar joaca agresiv. Calamarii la gratar sunt dulci, iar shaworma n-are nicio legatura cu ce mancam in Romania. Mujahedinul continua sa ma trezeasca la ora cinci ca spulberandu-mi visele in diverse colturi ale creierilor si camerei mele.