Live Blogging

Scriu din cabina mea de la teatru, ud leoarca de transpiratia pierduta dupa o ora de spectacol cu O lume pe dos. Prima parte e gata si realizez ce dar frumos e sa fii pe scena, cu o echipa minunata si cu muzica lui Wagner pierdut intr-o lume in care nimeni nu are acces in afara ta. Viorica (cabiniera) se invarte pe langa mine si ma preseaza sa ma imbrac pentru partea a doua si eu nu vreau, am nevoie sa mai stau putin in personajul asta din care trebuie sa ies ca sa ma pot baga in pielea urmatorului si sa mai traiesc o experienta ferit de lumea din jurul meu. Teatru in exces poate sa-ti induca o forma de autism. Colegii vorbesc in jurul meu dar totul e filtrat, crampeie de vorbe, de stari, de...ma cheama in scena...fug!